Sub-activitatea de descriere și catalogare a fragmentelor de manuscrise medievale a presupus formarea a doi dintre membrii echipei proiectului în mai multe direcții: 1. paleografie latină, pentru descifrarea textelor și încadrarea corectă a scrierii (cel mai adesea gotică textuală) și a variantelor ei (textus praescissus, cursiva libraria, bastarda etc.); 2. codicologie, pentru descrierea elementelor codicologice (dimensiuni, paginare, liniere etc.); 3. elemente de paleografie muzicală, pentru datarea și localizarea manuscriselor cu notații muzicale; 4. elemente de liturgică și inițiere în folosirea bazei de date Cantus etc.; 5. elemente de istoria artei pentru descrierea inițialelor decorate; 6. inițiere în folosirea bazelor de date și în literatura secundară pentru identificarea textelor; 7. inițiere în nomenclatura codicologică pentru corecta descriere a elementelor relevante.